Art. 29
1. De la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, pentru a fi inscris la o unitate autorizata in vederea pregatirii teoretice si practice pentru obtinerea permisului de conducere, solicitantul trebuie sa faca dovada ca este apt din punct de vedere psihologic.
2. Inainte de a urma cursurile practice de invatare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice, solicitantul trebuie sa faca dovada pregatirii teoretice, intr-o unitate autorizata, in vederea obtinerii permisului de conducere.
3. Pregatirea practica a persoanei prevazute la alin. (2), in vederea obtinerii permisului de conducere valabil pentru oricare dintre categoriile A, B, BE si subcategoriile A1 si B1, se poate efectua si de catre un instructor auto autorizat in conditiile legii, care a incheiat un contract cu unitatea autorizata in care solicitantul a efectuat pregatirea teoretica.
4. Pot efectua cursurile practice de invatare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice si persoanele care nu au inca varsta minima prevazuta de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni inainte de implinirea acesteia sau daca urmeaza cursurile unei institutii de invatamant preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an inainte de implinirea varstei.
Art. 30
Permisul de conducere se elibereaza pentru una sau mai multe dintre urmatoarele categorii si subcategorii de vehicule:
a) CATEGORIA A: motocicleta cu sau fara atas;
b) CATEGORIA B:
1. autovehiculul a carui masa totala maxima autorizata nu depaseste 3.500 kg si al carui numar de locuri pe scaune, in afara conducatorului, nu este mai mare de 8;
2. ansamblul format dintr-un autovehicul tragator din categoria B si o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
3. ansamblul de vehicule a carui masa totala maxima autorizata nu depaseste 3.500 kg, format dintr-un autovehicul tragator din categoria B si o remorca, a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste masa proprie a autovehiculului tragator;
c) CATEGORIA BE: ansamblul format dintr-un autovehicul tragator din categoria B si o remorca a carei masa totala maxima autorizata depaseste 750 kg, iar masa totala maxima autorizata a intregului ansamblu depaseste 3.500 kg;
d) CATEGORIA C:
1. autovehiculul, altul decat cel din categoria D, a carui masa totala maxima autorizata este mai mare de 3.500 kg;
2. ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C si o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
e) CATEGORIA CE: ansamblul de vehicule constand dintr-un autovehicul tragator din categoria C si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg;
f) CATEGORIA D: autovehiculul destinat transportului de persoane avand mai mult de 8 locuri pe scaune, in afara locului conducatorului. Autovehiculului din aceasta categorie i se poate atasa o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
g) CATEGORIA DE: ansamblul de vehicule constand dintr-un autovehicul tragator din categoria D si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie sa fie destinata transportului de persoane;
h) CATEGORIA Tr: tractor, masini si utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrari;
i) CATEGORIA Tb: troleibuz;
j) CATEGORIA Tv: tramvai;
k) SUBCATEGORIA A1: motocicleta cu o capacitate care nu depaseste 125 cm3 si o putere care nu depaseste 11 kW;
l) SUBCATEGORIA B1: autovehiculul cu trei sau patru roti avand masa proprie peste 400 kg, dar nu mai mare de 550 kg, si echipat cu un motor cu ardere interna cu capacitate cilindrica mai mare de 45 cm3 sau cu orice alt motor cu o putere echivalenta ori cu viteza prin constructie mai mare de 50 km/h;
m) SUBCATEGORIA C1: autovehiculul, altul decat cel din categoria D, a carui masa totala maxima autorizata este de peste 3.500 kg, dar nu mai mare de 7.500 kg. Autovehiculului din aceasta categorie i se poate atasa o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
n) SUBCATEGORIA C1E: ansamblul de vehicule constand dintr-un autovehicul tragator din subcategoria C1 si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg, cu conditia ca masa totala maxima autorizata a ansamblului sa nu depaseasca 12.000 kg, iar masa totala maxima autorizata a remorcii sa nu depaseasca masa proprie a autovehiculului tragator;
o) SUBCATEGORIA D1:
1. autovehiculul destinat transportului de persoane avand cel putin 9 locuri pe scaune, dar nu mai mult de 16, in afara locului conducatorului;
2. ansamblul de vehicule format dintr-un autovehicul tragator din subcategoria D1 si o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
p) SUBCATEGORIA D1E: ansamblul de vehicule constand dintr-un autovehicul tragator din subcategoria D1 si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg, cu conditia ca masa totala maxima autorizata a ansamblului sa nu depaseasca 12.000 kg, iar masa totala maxima autorizata a remorcii sa nu depaseasca masa proprie a autovehiculului tragator. Remorca nu trebuie sa fie destinata transportului de persoane.
Art. 31
Traseele pe care se poate invata conducerea unui autovehicul sau tramvai ori, dupa caz, se poate sustine examenul pentru obtinerea permisului de conducere se stabilesc de catre politia rutiera.
Art. 32
1. Autoritatile competente care examineaza persoanele in vederea obtinerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din cadrul institutiei prefectului pe raza careia candidatii isi au domiciliul sau resedinta.
2. Membrii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare si ai reprezentantelor internationale acreditate in Romania se pot prezenta la examen in vederea obtinerii permisului de conducere in conditiile stabilite prin protocol de catre Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Afacerilor Externe.
3. Examinarea la probele teoretice si practice pentru obtinerea permisului de conducere poate fi efectuata si in alte localitati decat in municipiul resedinta de judet in care candidatii isi au domiciliul sau resedinta, in baza ordinului prefectului unitatii administrativ-teritoriale respective.
Art. 33
1. Persoana care solicita examinarea in vederea obtinerii permisului de conducere trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa aiba varsta de cel putin 16 ani impliniti, pentru subcategoriile A1 si B1;
b) sa aiba varsta de cel putin 18 ani impliniti, pentru categoriile A, B, BE, C, C1, CE, C1E si Tr;
c) sa aiba varsta de cel putin 21 de ani impliniti, pentru categoriile D, DE, Tb si Tv, precum si pentru subcategoriile D1 si D1E;
d) sa fie apta din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoriile si subcategoriile pentru care solicita examinarea;
e) sa nu fi fost condamnata, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, talharie sau de furt al unui autovehicul;
f) sa faca dovada ca indeplineste conditiile prevazute de art. 116 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru prezentarea la examen in vederea obtinerii unui nou permis de conducere, in cazul in care a fost condamnata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, pentru una dintre infractiunile prevazute la lit. e);
g) sa fie apta din punct de vedere psihologic pentru a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice.
2. Conditia prevazuta la lit. g) a alin. (1) opereaza pana la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
Art. 34
1. Pentru programarea la examen in vederea obtinerii permisului de conducere, dosarul personal al solicitantului trebuie sa contina urmatoarele documente:
a) cererea-tip, semnata de solicitant;
b) fisa de scolarizare in care se consemneaza si avizul medicului “apt pentru conducerea vehiculelor” din categoria sau subcategoria pentru care se solicita examinarea. Fisa medicala se pastreaza la unitatea autorizata care a pregatit candidatul;
c) certificatul de cazier judiciar;
d) copia actului de identitate;
e) chitantele de plata a taxelor aferente obtinerii permisului de conducere.
2. Programarea la primul examen a candidatilor pentru obtinerea permisului de conducere se efectueaza de catre unitatile autorizate la care acestia au urmat cursurile de pregatire teoretica si practica.
3. Titularul unui permis de conducere care solicita obtinerea de noi categorii sau subcategorii trebuie sa depuna la dosarul de examinare, pe langa documentele prevazute la alin. (1), si o copie a permisului de conducere.
4. Cetateanul roman cu domiciliul in strainatate care solicita obtinerea permisului de conducere trebuie sa depuna la dosarul de examinare, pe langa documentele prevazute la alin. (1), o declaratie autentificata la notarul public din care sa rezulte ca nu mai poseda un alt permis de conducere eliberat de o autoritate straina, dreptul de a conduce nu i-a fost suspendat ori anulat, precum si documente din care sa rezulte ca are o locuinta detinuta in proprietate sau inchiriata in Romania.
Art. 35
1. Examenul pentru obtinerea permisului de conducere consta in:
a) proba teoretica, de cunoastere a reglementarii circulatiei rutiere, a notiunilor elementare de mecanica si a notiunilor de prim ajutor. Examinarea la proba teoretica se poate face, in conditiile legii, in limba minoritatii nationale sau intr-o limba de circulatie internationala, potrivit solicitarii celui examinat;
b) proba practica de conducere a autovehiculului in traseu, corespunzatoare categoriei de permis solicitat, cu exceptia categoriei A si subcategoriei A1, pentru care se verifica numai indemanarea in conducere in poligoane special amenajate.
2. Persoana cu handicap fizic poate sustine examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoriile A si/sau B daca autovehiculul utilizat la examinare este adaptat infirmitatii acesteia.
3. Examinarea candidatilor care solicita obtinerea permisului de conducere pentru mai multe categorii sau subcategorii se poate efectua in zile diferite, pentru fiecare categorie sau subcategorie in parte.
Art. 36
1. Rezultatul examinarii la proba teoretica si la proba practica se consemneaza prin calificativul “admis” sau “respins”.
2. Persoana declarata “admis” la proba teoretica, dar care nu se prezinta la proba practica de conducere a vehiculului in traseu intr-un termen de cel mult un an de la data absolvirii cursurilor este declarata “respins”, urmand sa efectueze un nou curs de pregatire.
3. Persoana declarata “respins” se poate programa la un nou examen dupa cel putin 15 zile de la data la care a fost declarata “respins”, dar nu mai tarziu de un an de la absolvirea cursurilor, in caz contrar urmand sa efectueze un nou curs de pregatire.
Art. 37
Permisul de conducere se elibereaza de catre serviciile publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor la care candidatii au sustinut examinarea, potrivit art. 32.
Art. 38
1. Posesorul permisului de conducere pentru categoria A are dreptul sa conduca o motocicleta cu o putere care depaseste 25 kW sau un raport putere/greutate care depaseste 0,16 kW/kg ori o motocicleta cu atas cu un raport putere/greutate care depaseste 0,16 kW/kg, numai daca are o experienta de minimum 2 ani pe o motocicleta cu specificatii tehnice inferioare sau daca persoana are 21 de ani si promoveaza un test specific de cunostinte si comportament.
2. Posesorul unui permis de conducere valabil numai pentru categoria Tr are dreptul sa conduca si un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor si una sau doua remorci.
3. Posesorul permisului de conducere valabil pentru una dintre categoriile B, C sau CE are dreptul sa conduca si vehicule din categoria Tr.
4. Posesorul unui permis de conducere valabil pentru categoriile D sau DE are dreptul sa conduca si vehicule din categoria Tb – troleibuz.
Art. 39
1. Persoana care solicita examinarea in vederea obtinerii permisului de conducere valabil pentru categoriile C sau D ori subcategoriile C1 sau D1 trebuie sa fi obtinut anterior dreptul de a conduce autovehicule din categoria B sau, dupa caz, sa fi fost declarata “admis” la examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoria B.
2. Persoana care solicita examinarea in vederea obtinerii permisului de conducere pentru categoriile BE, CE, DE ori subcategoriile C1E sau D1E trebuie sa fi obtinut anterior dreptul de a conduce autovehicule din categoriile B, C, D ori subcategoriile C1 sau D1 sau, dupa caz, sa fi fost declarata “admis” la examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoria B, C, D ori subcategoriile C1 sau D1.
Art. 40
1. Permisul de conducere valabil pentru o categorie da dreptul de a conduce si autovehiculele din subcategoria pe care aceasta o include.
2. Permisul de conducere valabil pentru categoriile CE sau DE este valabil si pentru conducerea ansamblului de vehicule din categoria BE, daca titularul acestuia poseda si permis pentru categoria B.
3. Permisul de conducere valabil pentru categoria CE este valabil si pentru categoria DE, daca titularul acestuia poseda si permis pentru categoria D.
4. Permisul de conducere valabil pentru subcategoria C1E este valabil si pentru subcategoria D1E, daca titularul are varsta de cel putin 21 de ani.
5. Permisul de conducere pentru subcategoriile D1 sau D1E este valabil si pentru conducerea vehiculelor din subcategoriile C1 sau, respectiv, C1E.
Art. 41
1. Autovehiculele destinate invatarii conducerii, cu exceptia motocicletelor, vor fi dotate cu dubla comanda pentru frana si ambreiaj.
2. Autovehiculele prevazute la alin. (1) vor fi echipate cu o caseta avand inscriptia “Scoala”, cu dimensiunile si caracteristicile prevazute in actele normative in vigoare. Fac exceptie autobuzele, troleibuzele si tramvaiele, care vor avea inscriptia “Scoala” aplicata pe partile laterale, in fata si in spate.
Art. 42
Permisul de conducere eliberat de o autoritate straina se preschimba, in conditiile legii, de catre serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din cadrul institutiei prefectului pe raza careia titularul are domiciliul sau, in cazul cetatenilor straini si al cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate, resedinta.
Art. 43
Titularul permisului de conducere trebuie sa declare pierderea, furtul sau distrugerea acestui document autoritatii emitente, in cel mult 48 de ore de la constatare, si sa solicite eliberarea unui nou permis de conducere.
Art. 44
1. Eliberarea unui nou permis de conducere se efectueaza, in conditiile legii, in baza urmatoarelor documente:
a) fisa detinatorului permisului de conducere;
b) originalul si copia actului de identitate;
c) dovada platii contravalorii permisului de conducere si a taxei de eliberare a acestui document;
d) permisul de conducere a carui preschimbare se solicita, in original, daca acesta exista;
e) fisa medicala tip din care sa rezulte ca este apt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, daca solicitarea preschimbarii s-a facut dupa expirarea valabilitatii administrative a permisului de conducere.
2. Pe langa documentele prevazute la alin. (1) solicitantul trebuie sa prezinte, in cazul schimbarii numelui, documentul care atesta acest lucru, in original si copie.
3. In situatia cetatenilor romani care au domiciliul in Romania si se afla temporar in strainatate, eliberarea unui nou permis de conducere se poate face prin intermediul altei persoane, pe baza de procura speciala, autentificata de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale Romaniei ori, daca a fost data in fata autoritatilor straine, sa indeplineasca conditiile de supralegalizare prevazute de lege sau sa aiba aplicata apostila “conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, la care Romania a aderat prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1999, aprobata prin Legea nr. 52/2000, cu modificarile ulterioare”. Mandatarul va prezenta documentele prevazute la alin. (1), in urmatoarele conditii:
a) fisa detinatorului permisului de conducere trebuie sa fie semnata de titularul permisului de conducere in fata unui functionar diplomatic;
b) actul care atesta starea de sanatate, precum si doua fotografii de data recenta ale titularului, din care una aplicata pe procura speciala eliberata mandatarului, iar a doua pe fisa detinatorului permisului de conducere, trebuie sa fie vizate de misiunea diplomatica;
c) declaratia pe proprie raspundere a titularului, data in fata functionarului diplomatic, din care sa rezulte ca nu mai detine un alt permis de conducere national cu exceptia celui depus pentru preschimbare.
Art. 45
Permisul de conducere al conducatorului auto decedat se preda de catre persoana care il detine, in termen de 30 de zile, autoritatii emitente.